ce-am sperat?.... Ce lăsăm în acest gol întunecos și depărtat al trecutului? Amintirile!.... Viața n'are poate nici un farmec mai trist, mai dureros și mai divin, de cât amintirile. Această aducere aminte, când vagă, când clară, de zilele noastre duse pentru tot d'auna in haosul vremei, are nu știu ce parfum de melancolie, venit de departe, ce'ți umple une-ori ochii de lacrămi și sufletul de un sfîșietor regret.
Poetul a analizat acest adânc simțimânt omenesc într'una din cele mai frumoase bucăți ale sale: «Le pasée».
Nous ne pouvons penser le temps sans en soufrir.
En se sentant durer, l'homme se sent mourir....
Și în altă parte, revăzându-și locurile copilăriei, se simte înmărmurit în fața unei pierderi pe cari tocmai acolo o înțelege:
C'était moi-même, hé1as, moi que j'avais perdu.
Oh! comme j'étais loin!....
Iluziunea și amintirile sunt două din puternicile farmece ale vieței. Dar viitorul? Viitorul cu necunoscutul său,
