ani au rămas departe și ai atins pragul decepțiunilor, ai trecut pe subt barierile unor experiențe triste, ai fost și ești jocul pasiunilor, mijlocului social în care trăești, — atunci? Atunci «Florile Bosforului» îți par banalități, fantezii ușoare, un foc bengal de cuvinte! In vîrsta aceasta, deschidem pe marii poeți cugetători, cari nu vorbesc despre om în mijlocul naturei, societate!, în mijlocul propiei sale lumi.
Ce ne spun toate acele flori ale Bosforului ? Ași putea să rezum esența lor în următoarele stofe:
Gustă dulcea bucurie,
Astă-zi când ea ne-a surîs!
Mâine dorul o să vie
Să-și ia locul lui promis.
Cum o floare e ursită
A 'nflori, a se usca,
Viața noastă e trăită,
De-am iubit pe cine-va.
Iată: când fericirea vă prinde, n'o lăsați să scape; dupe ce-ați iubit, nu vă mai plângeți viața!.... Cine știe! poate că poetul are dreptate. Dar.... fericiții de cei ce nu se îndoiesc!
