Pagină:Profile literare.djvu/102

Această pagină nu a fost verificată

vecinicia lumei. Analistă și filosoafă, prin cugetare, poetă cu simțirea, — cercetând și disecând cu una, suferind cu cea-l-altă, — care i-ar fi cel din urmă unghiu de resemnație ?.... Să ridice din umeri, să clatine din cap și să'și rostească sentențioasa frază: „Este așa și așa va fi tot'd'auna”!

Dar nu, natura ei nu șovăie, se revoltează, desfide, țipă, e rezboinică. Iși sfîșie credința chiar, se desubjugă de ea, „comme d'un mauvais rêve”, și cu o cerbicie de ateu, ea spune:

Când Omul de credință va fi scăpat,— atunce
Desfidera'i amară spre zei o să'și arunce;
Va reteza din suflet al viselor mănunchiu,
Și n'are să mai cadă, spre temple, în genunchiu.
Splendorile naturei pe zeî dacă'i ascunde
El, îndrăzneț, cu mintea, misterul va pătrunde;
Și va vedea că nu e în Universul mare
De cât suprema Forță și oarba Întâmplare!

In mișcarea literară a secolului nostru, știința pozitivă a pătruns cu remarcabile înrîuriri. Sentimentul religios, ce a fost mai tot-d'auna unul din elanurile egzaltate ale poeziei, începe a se pierde, a se degrada, a trece între prejudițiile