Pagină:Profile literare.djvu/101

Această pagină nu a fost verificată

acestui cuvânt, ași putea să spun că, în general, toți pesimiștii cad într'o pasivitate sufletească, într'o descurajare, ce le distruge ori-ce iluzie de viață, și așterne între el și viitor, noaptea sumbră a nostalgiei de moarte, de egzilare, „fie ori unde”, — cum zice Baudelaire, — „numai afară din lume să fie”. Ei nu mai văd liman de scăpare, sunt naufragiați cari n'au, spre a se agăța, o așchie măcar. Devin mizantropi, singuratici, pierduți. Unii, — și aceștia sunt poate mai fericiți, — își crează un univers etereu de halucinații, de visuri, și fug din lumea reală, cel puțin cu sufletul. Alții, din culmile cele mai mistice ale visurilor, recad în realitatea cea mai amară, cea mai sfîșietoare. Așa este între alții, Charles Baudelaire, dupe cum se arată în strania sa operă: Fleurs du Mal.

Doamna Ackermann se deosibește dintre aceștia. Pesimismul său este mai mult rezultatul profundei sale analize asupra omului și naturei. In această analiză ea descopere atâtea rele și mizerii de care e brăzdată viața omului,