Pagină:Poesii (1888-1894).djvu/39

POESIĬ

---

Și nicĭ nu-ĭ limbă să ne ’nșire
Atîta dor, așa iubire,
  Atît noroc…
Tacĭ…; lasă inima ’n neștire
  Să ardă ’n foc;

Că e păcat și e minciună
Să ’nchizĭ o patimă nebună
  În palid cînt:
Nu ’ncape-o aprigă furtună
  Într’un cuvînt;

Ci stînd alăturĭ liniștițĭ
Obraz lîngă obraz lipițĭ
  Și gînd în gînd,
Ne spunem multe fericițĭ
  Mereŭ tăcînd…

***

Pe braț mi-aĭ adormit frumos —
Și ramurile-țĭ cern pe jos
  Potop de florĭ —
Și-țĭ cîntă ’ntr’una dureros
  Privighitorĭ.

— 39 —