Această pagină nu a fost verificată
Pădurile toate-s un cînt;
Mîhnitul fecior de'mpărat
Ascultă cu ochi'n pămînt.
Ș'atîta de mult s'a uitat
Că tulburĭ i-s ochiĭ — și-ĭ pare
Că moarta-ĭ odorul visat.
Să fie chiar draga luĭ oare
Că alta nu poate să fie
Întocmai născută sub soare?
De anĭ i să roagă să-ĭ vie,
Cu lacrimi de foc i să roagă —
Ș'o cheamă din lumea-ĭ pustie.
Că luĭ fioros i-ĭ de dragă
Și crude durerĭ îl răpun; —
Dar ea nicĭ n'a vrut sĕ'nțeleagă.
