lite, îmbrăcate în alb din cap până în picioare. Impietrite, fără să clipiască, în extaz religios, cu ochii pe jumătate închiși, par la lumina palidă a criptei niște statui sculptate în marmoră de Paros.
Interesant, pentru un necredincios, să surprindă acolo atâtea felurite chipuri de închinăciune a pelerinilor evlavioși.
Unii stau prosternați, în nemișcare, ceasuri întregi cu fruntea lipită de lespezile reci. Alții se zbat frământându-se frenetic, se încovoaie făcând mătănii, plângând cu lacrimi fierbinți, sărută podeaua murmurând rugăciuni nesfârșite. Un bătrân se târâie în genunchi până la altar, lovindu-și chinuitor fruntea de o treaptă a altarului. O femeie stă cramponată de-un sfeșnic pe care-l acoperă de sărutări, plângând cu suspine sfâșietoare.
Intâi ești atins de o vagă, pioasă emoție, care plutește în solemnitatea adorației divine. Simți cum radiază fluidul mistic exalat din massa omenească ce se topește într’un extaz religios. Pleci turburat, prins de fiori de groază și de milă pentru eterna slăbiciune a ființei omenești.
***
Rătăcim o oră prin lungi și cotite coridoare subterane legate cu mănăstirile
