Profesorul belgian, lângă ușă, rezemat de-o coloană, își nota impresiile în carnetul lui de drum. Când ajunsei aproape de el, îmi spuse în șoaptă:
― Cred că în subsolul mânăstirii e mai interesant decât aci.
Coborîm pe o scară de marmură în grota sfântă, săpată sub marele altar. O criptă încăpătoare în careu de marmură poleită.
In peretele din spre Răsărit e scobită o nișă adâncă: sfânta iesle. Pe o lespede de marmură albă e încrustată o stea de argint cu litere latine:
„Hic de Virgine Jesus Christus natus est”.
Din tavan coboară suspendate 16 candele de argint. In peretele din spre Miazăzi e scobită o altă nișă: locul creșei în care a fost culcat Sfântul Prunc. Alături e altarul Magilor. Aci s’au închinat ei aducând daruri: aur, smirnă, și tămâie.
Covoare, stofe, odoare de pret, dăruite de credincioși îmbracă pereții sanctuarului venerat. O candelă bătută în pietre scumpe, dată de Ludovic al XIII-lea, se păstrează veșnic aprinsă de atâtea veacuri.
In semicercul din fața Sfintei Iesle stau în genunchi 16 călugărițe carme-
