Pe lături, în penumbră, se deslușesc mai multe altare ascunse prin unghere.
Biserica e plină. Toate locurile sunt ocupate. Nu-i chip să mai găsim un scaun. Trebue să stăm câteva ceasuri în picioare. Răzbat până în față, unde găsesc un rând de scaune goale. Un jandarm arab, armat și încruntat, păzește locurile rezervate pentru înaltul Comisar Britanic și Corpul Diplomatic. Cer loc unui tânăr călugăr franciscan. C’o dulce politețe călugărul se scuză și îmi șoptește pe un ton blajin:
― Trebuie să știți că chiar aci, înăuntrul locașului sfânt, ordinea și poliția sălii nu sunt în mâna preoțimii… jandărmăria arabă, e singura care decide.
Anticarul Belgian evlavios, dar practic, își căpătase un loc în schimbul unei sume strecurate tainic în mâna unui grav polițist arab. Cu un singur gest discret, un tânăr fu sculat din locul său din vreme ocupat.
Mulțimea înșirată pe scaune aștepta cu resemnare începutul ceremoniei. Biserica părea o vastă sală de teatru, în care publicul aștepta ridicarea cortinei. Dar spectacolul nu începea, căci Nașterea Mântuitorului trebuia să întârzie până la venirea Inaltului Comisar Britanic.
