Căpitanul, care de obicei in zilele de sărbătoare se cobora în careu și sta în capul mesei, între ofițerii lui, de data asta nu se arătă deloc. Rămase invizibil, închis și taciturn.
Numai prin caetul de ordine își afirma suveranitatea pe bordul vaporului suspect.
Și toți descifrau cu groază scrisul acela nervos și încâlcit:
„Să se facă o anchetă severă pentru a se stabili al cui este cânele. Cine l-a introdus fără aprobare pe bord.
„Vinovatul va fi amendat și debarcat în primul port românesc.
„Câinele va fi aruncat în mare îndată ce vom ieși din apele teritoriale engleze”.
Noroc că ancheta, deși foarte severă, n’a stabilit nimic. Niciodată nu s’a știut al cui era Machi. Nici cine l-a adus, nici data îmbarcării sale.
Căzut parcă din cer. Fără stăpân.
Câinele vaporului.
Un câne al nimănui și al nostru al tuturor, cari trăiam alături pe aceeași parcelă plutitoare deslipită de țară, cu menirea de-a rătăci în depărtări pe ape.
***
A treia zi de Crăciun i-a venit Căpitanului notificarea sancțiunilor:
