te pulsul Mediteranei, calme, în lumina încă rece din revărsat de zori.
Nu pot nimic distinge din depărtare, înainte, spre coasta andaluză. Numai când pânza de ceață argintie începe să se destrame în zare, și vântul o ridică în falduri de cortină, întregul Gibraltar apare ca un imens decor de teatru în lumina magică a unei feerii. Un bloc uriaș de piatră azurie, desprins din lanțul munților Iberici, rostogolit departe în albastra adâncime a mării. Limba joasă de nisip ce leagă Gibraltarul de țărmul spaniol, n’o vezi din depărtare, și stânca gigantică, oblongă, rămâne în vedere desprinsă de uscat; o insulă răsleață, suverană, care comandă întreaga legătură dintre pământ, ocean și mare — un post cutezător de strajă între cele două continente.
Cu ajutorul lunetei cercetez linia orizontului. Îmi întorc privirea spre țărmul african; munții Mauritaniei înegresc zarea; în pâcla alburie apare întreagă Ceuta, citadela stâncoasă care privește în față Gibraltarul de cealaltă parte. Par două santinele de pază pe frontiera care desparte Europa de Africa. Când pentru întâia oară te-apropii de locurile acestea, în care măreția titanică a firii e parcă însuflețită de su-
