Sari la conținut

Pagină:Pe drumuri de apă.djvu/35

Această pagină nu a fost verificată
Intrarea câinilor în Anglia oprită
35

solemn pe punte cu mâna dreaptă la viziera șepcii.

— Aș vrea să vorbesc personal cu D-l Căpitan al vaporului românesc.

— Imediat. Poftiți in careu.

In așteptare, Secundul se încercă să-l ispitească pe Englezul, care se ținea înfipt și mut. După obicei îi oferi țigări regale și țuică de Văleni. Englezul mulțumi, dar refuză net orice tratație. Ceace făcu pe Secund să cugete in sine „ăsta desigur că face parte dintr-o societate de temperanță ...Englezul ori bea prea mult, ori nu bea deloc”.

Când apăru Căpitanul, Englezul, în picioare, grav, măsurat, începu să vorbeascǎ

— Sunt delegat de către Harbour Master (Căpitanul de Port), ca să mă ocup de cazul D- voastră.

„Ați introdus în apele teritoriale de sub Suveranitatea Britanică un animal, fără să-l declarați măcar autorităților vamale. Orice navigator trebue să știe importul animalelor vii este strict oprit in Anglia.

„Faptul este regretabil și foarte grav.

„Legile engleze sunt foarte severe pentru asemenea contravenții.

— Dar n’a fost nici o intenție. Faptul