— Am.
— Da ce faci dumneata?
― Eu îs profesor.
— Ei da; și ai venit, poate, cu copiii cei mici de colo de la spital (arată cu mâna înspre sanatoriul eforiei de lângă mare).
— N-am venit cu copiii; dar stau și eu acolo, că pe aici nu mai e un alt adăpost.
— Și Statu li dă copiilor acolo tot ce li trebuie?
— Tot.
— De mâncare, pat, adică tot?
— Tot.
— Și dumitale tot așa?
— Nu; eu plătesc.
— Da D-ta ai leafă?
— Eu am leafă ca profesor.
— Apoi e bine de tot. Și câtă leafă ai?
— 700 de lei pe lună, moșule. (Nu se făcuse reducerile).
— Ce spui, domnule! (Holbează ochii mirat).
— Da, 700 de lei.
— Tiii! Câți poli fac, domnule?
— Ia, vr'o 35 de poli.
— Tiii!... Cumperi trei perechi de boi și încă de cei buni.
— Ce să mai cumperi boi acum, moșule; că nu e nutreț.
— Că bine zici! (Râde).
Răzămat în ciomag, rămâne un moment tăcut. Pe fața lui contractată citeam o adâncă
