chibzuit Tătarii de aci de la Tuzla, ca să iasă din iarnă: Ei vor să dovedească foamea cu somnu. Noi o să dormim mult, zic ei; mult, așa, și ziua și noaptea, și când ne-om deștepta, mâncăm puțin, puțin de tot și iar ne culcăm;... și tot așa până în primăvară. Ai dracului Tătari! vezi, dumneata, ce s'au gândit ei! Să amăgească foamea cu somnu!
— Ei, cum s'o amăgească, zic eu. O să doarmă ei o zi, două, o săptămână, două, dar foamea tot n'o să-i lese în pace.
— Mai e vorbă, domnule!... Și eu gândesc tot așa. Auzi, să amăgească ei foamea. N'o să poată ținea! Da' mai știi, domnule. Tătarii îs ai dracului, rabdă mult!
— Da dumneata, moșule, ce ai să faci la iarnă? Ai măcar unde sta?
— Am un bordeiaș și 20 de lei pe lună de aci, de la plantație. În vara asta, îmi strâng vr'o 80 de lei. O să-mi cumpăr un sac cu făină, ceva slănină și stau chitic în bordeiu păn'n primăvară; nu mă mai mișc de loc; uite așa (se face mic, lăsându-se pe vine). Și'n primăvară, ies la câmp (să scoală); că doar o da D-zeu să fie mai bine la anu viitor! (ridică mâinile înspre cer).
— Iaca, vezi, tot îi bine, moșule că ai măcar leafă.
— Îi bine, domnule. Da’, dumneata, ai leafă?
— Eu, Moșule?
— Da.
