Toți oamenii de prin satele vecine erau acolo adunați în păr.
În satul Chițcani, povestea înflorea, văzând cu ochii. Ajunsese culmea.
***
— Huiș, cucoș împelițat, sai în pătul, mân-cate-ar!...
— Da, ce faci aici, cumătră Zoițo?
— Uite, Catrino, dracu ista împelețat de cucoș nu vrea să se culce.
Când a zărit pe Catrina, Zoița a și alergat la ea, la gard, așa cum era cu o scurtătură de băț în mână și cu tulpanul zburat pe umeri.
— Da nu știi, Catrino, ce mi-a spus dascălu Irimia. Chiar acu vorbii cu el. Doamne ferește! (își face cruce); zice că, cu două zile înainte de a fugi Codău cu Ileana, l-o văzut pe el fugind așa pe brăul ferestrelor de la biserică, știi în partea dinspre altar. O alergat repede să iac pușca din casă și să cheme și pe părintele Constantin și, când colo, ce să vezi, Codău cherise! Părintele Constantin mai zice că el legase astă vară ploaia. Știi ce săcetă o fost!
— Așa trebuie să fie, zicea Catrina. Acu pricep cu de ce se ducea el într-una la fântâna din vale și înfigea un cuțit în pământ, când ici, când colo.
— Ei, descânta!... Știa farmece!
