— Ai mai văzut poznă ca asta, cumătră Zoițo? Ileana lui Dumitru să se dea în dragoste cu urâtu ceala de Codău! Să-și lese ea bunătate de bărbat, voinic și frumos, pentru dihania cea de om! De, nu știi ce să mai zici; dar, zău, nu-i lucru curat!
— Care va să zică tot e adevărat ce am auzit, cumătră Catrină.
— D-apoi cum. Iaca, o fugit azi dimineață. Unde? Dracu să-i știe!
— Zău, că bine zici, cumătră Catrină, nu-i lucru curat. Iaca, drept să-ți spun, nu-mi intră deloc în cap cum s-o întâmplat comedia asta. Că doar Ileana era femeie isteață.
Și tot așa a vorbit satul întreg de fuga lui Vasile Codău cu Ileana lui Dumitru. Fiecare om și fiecare femeie mai adăogând câte ceva de la ei, povestea acestei întâmplări înflorea din zi în zi. Și toate erau crezute ca adevărate.
Trecuse două luni de când Codău și cu Ileana se făcuse nevăzuți și povestirile satului despre fuga lor ajunsese în așa hal încât, dacă, din întâmplare, le auzeau și alții din alte sate, râdeau de ele.
