Sari la conținut

Pagină:Paul Bujor - Îndurare (nuvele și schițe).pdf/55

Această pagină nu a fost verificată
51

— Așa e, moș Sandule! Da știi că ea înebunit! Aleargă și țipă într'una prin sat. Mai zice, doamne ferește! (se bate cu mâna peste gură), că i-o cântat cucu'n față.

— Sărmana fată!

Ajuns acasă, moș Sandu spunea vecinilor cari se strânsese împrejurul lui, că nu mai are nici o nădejde, că Dinu e perdut pentru el.

Vecinii rămaseră înmărmuriți auzind glasul sfâșietor cu care moș Sandu se plângea. Nu mai găsiau nici vorbă de mângâiere să-i spună.

Dar iată că pe poartă, alergând într'un suflet drept la el, un băiat intră și-i zise: Hai moș Sandule, la vale de vezi... lelea Florica s'o înecat. Vătaful dela curte o prins-o moartă din iazul boieresc.

Oftând din greu, moș Sandu zise: Mare păcat o fost să ispășesc eu!... Dac'o fi pe pământ vre-o dreptate și pentru noi, apoi ni s'o face!...

...Și țăranii plecară după el pe poartă, tǎcuți, ca după mort...