— Așa e, moș Sandule! Da știi că ea înebunit! Aleargă și țipă într'una prin sat. Mai zice, doamne ferește! (se bate cu mâna peste gură), că i-o cântat cucu'n față.
— Sărmana fată!
Ajuns acasă, moș Sandu spunea vecinilor cari se strânsese împrejurul lui, că nu mai are nici o nădejde, că Dinu e perdut pentru el.
Vecinii rămaseră înmărmuriți auzind glasul sfâșietor cu care moș Sandu se plângea. Nu mai găsiau nici vorbă de mângâiere să-i spună.
Dar iată că pe poartă, alergând într'un suflet drept la el, un băiat intră și-i zise: Hai moș Sandule, la vale de vezi... lelea Florica s'o înecat. Vătaful dela curte o prins-o moartă din iazul boieresc.
Oftând din greu, moș Sandu zise: Mare păcat o fost să ispășesc eu!... Dac'o fi pe pământ vre-o dreptate și pentru noi, apoi ni s'o face!...
...Și țăranii plecară după el pe poartă, tǎcuți, ca după mort...
