— E dezertor? se grăbiau să afle unii.
— Nu, răspundeau călărașii. A omorît un om.
— Da;... a omorît un om din beție, se jeluia moș Sandu.
Dinu se trânti în iarbă, mai la o parte, ca să se odihnească. Rușinos, părea că voește să-și ascunză fiarele. Abia îndrăznea să privească pe cărăușii, cari îl jeliau. Și când moș Sandu povesti cele întâmplate, toți cărăușii și cei doi călărași chiar simțiau nevinovăția celui încătușat în fiare. Unii se înfuriau, alții îl mângăiau cu vorba zicându-i: poate că judecata să-i dea dreptate...
***
După două zile de drum, aduse pe Dinu mai mort în arestul cazărmei din Galați. Moș Sandu umblă vreo trei zile, ițiindu-se și scheunând pela ferestrele cancelariei, când abia putu să-l vadă un căpitan care-l întrebă ce caută.
— Să trăiți, Măria Voastră; pe băietul meu, Dinu, l'o păscut un păcat mare... A omorit un om din beție. S'am venit și eu la Măria Voastră să mă plâng că nu-i vinovat. Deh... Nu știu nici eu ce să mai zic... Are nevastă și copii... Să vă fie milă...
— Apoi, moșule, o să-l judece, îi răspunse căpitanul și de-l va găsi vinovat, o să-l condamne la muncă silnică pe viață.
