Decând și-o părăsit gospodăria, s'a inhǎitat, se vede, pe-acolo cu oameni răi și-o luat darul beției.
Un sentiment de revoltă îngrozitoare umplea inima nefericitului tată.
Dac'ași sări... gândi el. Ei sunt doi, noi tot doi, să-i rup fiarele... să-l scap... și să fug cu el în fundul codrilor, tot i-ar fi mai bine ca în ocnǎ...
Muncit de gânduri negre ca și întunericul ce-l învăluia, Sandu bâjbâia din când în când prăselele cuțitului dela brâu. Se simția atras de răzbunare ca de o prăpastie adâncă...
— Ia uită-te moș Sandule, îi zise cu blândețe un călăraș ce se întoarse spre el. Par'că e o lumină de foc acolo în zarea dealului din față. Trebue să fie cărăuși cari fac popas. Să ne oprim și noi acolo, că poate dumneata și Dinu sânteți trudiți.
Vocea omenoasă a călărașului, risipi într'o clipă toate gândurile negre ale nenorocitului tată. Se simțea slăbit, însă ușurat ca de o povară ce-l dobora. Nu mai gândia nimic.
Cu ochii țintă spre zarea dealului, toți pășiau în neștire ca hipnotizați de punctul luminos care se zăria acolo.
Se crăpa de ziuă, convoiul se apropie de cărăușii cari stăteau roată împrejurul focului. Un bătrân punea de mămăligă. Câțiva băieți adunau boii pe lângă car. Toți au rămas uimiți văzând un soldat în fiare.
