pomeni cu Florica eșind din casă. Pășia încet șovăind și rezemându-se cu mâinile de ușorul ușei și de perete. Se așeză încetișor pe prispǎ, lângă masă. Avea privirea stinsă. Mama Catrina și moș Ion au rămas înmărmuriți văzând-o așa de schimbată la față.
— Mamă, ce o să fie cu Dinu?
— Nădejdea ni e la Dumnezeu, Florico.
Moș Sandu, tatăl lui Dinu, însoțit de d-nul Ghiță dela subprefectură intra pe poartă. Mama Catrina și Mos Ion le eșiră înainte. Aflară că pe Dinu o să-l pornească chiar astă seară la Galați. Florica înțelese. Iși luă capul între mâini și-l rezemă fără de simțire pe perete. Bătrânii, copleșiți de durere, nu mai aveau nici o vorbă de mângâere. Ii făcură semn să se liniștească. Aceeași durere îi sfâșia pe toți privind-o. Numai d-nul Ghiță se uita la ea cu aceiași ochi pătimași, cu cari a urmărit-o de când era fată mare. Dar ce stranie senzație îi făcea acum, văzând-o așa torturată de chinuri! Plecă îngrozit, făgăduind să le mai aducă vești dela Dinu.
In spre seară, cam pe aceeași vreme când, acum trei ani, plecase ca sorțaș, Dinu stătea palid și prăpădit înaintea subprefecturii, cu fiare legate de mâini, cu doi călărași la spate, și gata să ia drumul Galațului. Lume multă era adunată împrejurul lui. Toți îl jeleau. „Ce păcat l-a păscut, maică;” se văitau babele, făcându-și cruce... Iar de departe, se vedea o
