locul drumului, și se repezi înspre casă, ca un mal ce se prăvale. Florica și mama Catrina îi săriră în gât, țipând și văitându-se:
— Dinu al nostru e prăpădit... a omorît un om... doarme în arestul subprefecturei.
Florea smucindu-se din mâinile lor, räcnia către lume, cu o voce îngrozitoare:
— Nu se poate oameni buni! Dinu era bǎiet de treabă.
Se repezi într'un suflet la arestul subprefecturei. Pe drum întâlni pe Sandu, tatăl lui Dinu, care tocmai venea la ai lor să vestească că Dinu e închis.
— Degeaba te mai duci, Ioane... Dinu doarme mort-beat în arest.
Grupuri, grupuri de oameni, femei și copii, se făceau pe la casele vecine. Vorbeau îngroziți de ce se întâmplase. De când Ion Ghebu își înjunghiase nevasta, nu se mai pomenise așa groază în satul lor.
Târziu de tot, spre cântatul cocoșilor deabia, moș Ion Florea și mama Catrina, după ce liniștiră pe Florica, se întinseră pe rogojina de pe prispă, ca să se odihnească. Ei lăsară ușa casei deschisă ca să ia aminte de Florica. Ea dormia cu copilul alături, pe patul de lângă fereastră. Din când în când, bătrânii își aținteau urechile la un zgomot ce venia din casă. Florica gemea în somn, ca și cum o piatră de moară i-ar fi apăsat pieptul.
Amândoi bătrânii vorbiau încet și oftau înă-
