Și pe când el sorbia din pahar și ultima picătură de rachiu, Florica, trudită de grijă și de nesomn, se opri puțin să se odihnească în drumul unde, acum trei ani, văzuse și iubise pe Dinu. Iși aținti urechile... și auzi glasul de cuc, dar, de astădată nu-i mai cânta în față!
Apucată ca de un vârtej, puse mâna pe cofǎ și nu se mai putu opri decât la poarta casei. Tăieturi adânci simția prin pântece și prin cap. Iși făcea curaj singură, căci i se părea că o să înnebunească de atâta amar. Nu-l găsi acasă. Crezu că e prin vecini. Găti masa așteptându-l. Fiecare clipă de așteptare ii înzecea bătăile inimei. „Să se fi dus oare iar la crâșmă?” își zicea ea... Când se gândi că trebue să-l scoată și azi de acolo, o apucă groaza. Se hotărî să-l mai aștepte.
Inzadar însă îl mai aștepta. El se amețise deja. Iși găsise de astădată și tovarăș să joace cărțile. Tovarășul lui de joc, amețit ca și el de băutură se repezi deodată, strigând că-l fură, și puse mâna pe gologanii de pe masă. Dinu ii repezi un ghiont în piept. Tovarășul lui ii răspunse cu aceeași măsură. Atunci el se sculă cu o furie turbată, puse mâna pe drugul de după ușa dughenii și-l repezi cu furie în capul tovarășului său, de-l culcă la pǎmânt fără suflare.
***
