de ușorul usei, se uita speriată la el, ascultându-l cum înjura.
Oamenii au început să plece unul câte unul, care mirându-se că „zdravăn mai bea”, care zicând că „de! așa e, i-e ertat și lui să se îmbete odată, că de doi ani nu și-a văzut vatra și nevasta!”
Intr'un târziu deabia, când Dinu nu se mai putea ține pe picioare, plecă înspre casă, rezemat de brațul Floricăi. Ea îl asculta mormăind grozăvii ce nu-i trecuseră ei niciodată prin minte. Il culcă pe pat. Se duse în cămara de alături, unde dormia copilul și plânse de se dihocă până la ziuă. Acum înțelese ea...
A doua zi, îl lasă dormind și alergă la mă-sa. Ii căzu în brațe, bocindu-se.
***
De trei săptămâni, Dinu stă în pat. Ea îl îngrijește ca pe un copil. Ii cere mereu rachiu și vin. Ea nu-și mai poate căuta de trebile câmpului. Se hotări să vândă boii, ca să aibă cu ce să-i caute boala. Ii învoește totul, nădăjduind că o să-l scape de boală și de beție. De câte ori el o vede prin casă, își întoarce rușinos fața înspre perete. Ea umblă ca o nǎlucă, bocindu-se prin toate ungherile casei. Intr'una din zile îi spuse că e mai bine. Se sculă. Pândi când era la apă. Eși pe furiș din ogradă. Nu se opri decât la crâșmă.
