rica duceau o viață plină de bucurie, de iubire și de liniște. Amândoi harnici și economi, munceau și puneau și câte ceva deoparte. La câmp le merse bine anul acesta; iar în timpul iernei Dinu căra grâul boierului la Galați.
In una din zile când el intră pe poartă, Florica îi dădu o hârtie dela primărie. O citi. Il chema la revizie. Era timpul recrutației din primăvara anului 1882. Din acea zi nu mai fu veselie pentru ei. Tot felul de bănueli îngrijitoare, tot felul de temeri. Amândoi căzură într'o descurajare și într'o neliniște ca și cum ar fi așteptat ceasul morței.
Mos Ion Florea și Moș Sandu veniau mai des pe la ei, ca să le facă curaj.
— Poate să scapi, Dinule, zicea moș Ion. Uite cum a scăpat anul trecut cuconașu Alexandru al boierului?
— Ei, ce are aface, tată! Boieru se cunoștea cu toți cei dela recrutație. N'am întâlnit eu atunci, când era recrutația, pe cuconașu Alexandru plimbându-se în trăsură cu doftoru și cu duducile boierului? Eu pășteam giuncanii în vale.
— Poate să tragi un număr mare, zicea Moș Sandu. Cum a scăpat Ion a Ionițoaiei?
— Că era fecior de văduvă, se grăbi Florica să răspundă. Așa, și Niță a lui Moș Manole a tras număr mare și tot l-a luat!
— Adevărat, cuscre Sandule; fata are drep-
