Sari la conținut

Pagină:Paul Bujor - Îndurare (nuvele și schițe).pdf/29

Această pagină nu a fost verificată
25

cere generală, ea începu un cântec duios de dragoste. Florica, toate fetele și mama Catrina se porniră la cântat după ea.

Și cântau! Lucrul sporia văzând cu ochii. Afară viscolul troena ușa și ferestrele casei; iar baba Ancuța, care știa să facă fetelor de dragoste, învârtia cu un tăciune spuza din vatră, căutând cartofii ce-i pusese la copt.

— Bată-te-ar norocu, Gherghino fată, zicea ea încet, că frumos mai cânți! Ar veni, zău, și Făt-Frumos după glasul tău!

***

Soarele era la prânzul cel mare; o duminică frumoasă și mirositoare; era duminica teilor. Casele frumos văruite, ogrăzile bine măturate de cu seara, iar prin strășinile casei crengi de teiu înflorit atârnau, înfipte până la pământ și dădeau un miros dulce și sănătos.

Iar pe drumul despre biserică se vedeau copii, cari săreau, alergând cu capetele goale și spunând, fără să-i întrebe nimenea că: vine nunta!

In urma lor venia, în adevăr, cu pași regulați, alaiul de nuntă cu Dinu și Florica în frunte, gătiți cu flori și cu beteală. La spatele lor, socrii și soacrele râdeau glumind, după ce și-au stors bine ochii de lacrămi de bucurie.

— Aideți la noi! strigă deodată moș Ion Florea. Masa-i gata acolo...