ce nu simția pe Florica lângă el. De aceea el se făcuse și mai harnic. Spuse tatălui său că o să ducă giuncanii la păscut și Duminica și sărbătoarea; iar Florica, acasă, strica apă multă ca să-și facă mai des cale la fântână.
Trei săptămâni au trecut de când ei s'au dat unul altuia în toată nevinovăția inimii lor. Nu le-a rămas simțire, nu le-a rămas gând, ce să nu-și fi spus.
Iși citiau în ochi, ca într'o carte deschisă. Inimile lor erau așa de prinse, încât nu-și mai puteau închipui să trăească unul fără altul. Simțeau nevoia unei legături mai strânse.
Spuse părinților lor toată povestea dragostei urzite, ce o știau așa de bine pe derost, și cu rugăminți duioase, își cereau odorul inimii lor.
Iar când Moș Sandu asculta pe Dinu, își întorcea pe furiș capul, ștergându-și o lacrimă. Iar mama Ilinca se bocea înăbușit cu pestelca la ochi. Iși aduceau aminte și ei din tinerețe. Că și ei au avut povestea lor, pe care flăcăii și fetele de pe valea aceea o spuneau cu drag, când erau la șezătoare, sau la clacă.
***
Tot satul vorbia în bine de dragostea lui Dinu și a Floricăi. Și cum să nu vorbiască! Fata cea mai frumoasă și mai cuminte din sat lua pe flăcăul cel mai voinic și mai frumos.
