Ziua se îngâna cu noaptea. Din ruinele satului pustiit de tunurile ostașilor noștri în o zi de groază a anului 1907, se desprindea ca o nălucă trupul însângerat al bătrânului Paltiș, înțăleptul satului, cum îi ziceau oamenii.
Glonțul ce-i străpunsăse în ajun încheietura șoldului îl ustura amarnic și-i îngreuia fuga. Ca o pasere cu aripa însângerată, mai mult se târa decât fugea prin șanțu din marginea satului.
Doamnei, gândea el, dac-aș putea să-i găsesc trupul! Dragul tatei!… Cu ce ți-am greșit ție, Doamne, de mi-ai luat și cea de pe urmă nădejde și mângâiere?
Sleit de putere cu mânele încleștate de marginea șanțului, se lăsă un moment molatec în curmezișul malului, cătând rugător la lumina tainică a lunei ale cărei raze se jucau în sclipiri scânteietoare prin perdeaua de lacrimi ce-i păienjinea ochii.
După o clipă de odihnă, incordându-și toate puterile, bietul bătrân se târa tot mai îna-
