Mos Ion Florea intră voios pe poartă oprind, din gură, boii cari se grăbeau să scape de jugul greoi ce-i apăsa; iar pe strașina casei, găinile căutau chiorâș cu poftă spre pătulul așezat în crăcile copacului de lângă casă.
Câte și trei mâncară cu poftă. La isprăvitul mesei veni și rândul lui Horosman. Culese fir cu fir fărămăturile de mămăligă, păstrându-și ciolanele pe noapte.
Când înseră bine, se așezară toți pe la locurile lor de culcare. Moș Ion cu nevasta pe prispă afară, Florica, în casă, pe un pătucean curat și presărat cu busuioc; Horosman în pragul ușei deschise.
Toți ai casei, cum s'au culcat, așa au adormit. Numai Florica nu-și găsia somnul. Acum îi venia să râdă, acum să plângă de bucurie. Fiori gâdilitori îi umblau prin tot trupul. Se svârcolea în pat de-și pierdea căpătâiul. I se părea un an până s'o face ziuă. Aci ochii i se deschideau mari, de credea că o să-i iasă din orbite, aci pleoapele ii cădeau greu pe ochi ca și cum cineva i le-ar fi apăsat cu degetele. De oboseală ațipi puțin. Atunci, i se desfășurau pe dinaintea ochilor tot felul de forme fantastice, cari se apropiau și se depărtau, lăsând în urma lor când un câmp negru de întuneric, ce părea că îi apasă pleoapele, când o flacără de lumină ce părea că-i înțeapă ochii. Puțin, și toată suflarea de pe valea aceea era căzută într'o tăcere adâncă.
