mea. Și când el îi spunea, că de două luni paște în sufletul lui acest dor, ea se întrista. Iși zicea, că Dinu e nemilos, căci ei i se pårea că-l iubește mai de mult! Vesel, Dinu-și mâna giuncanii spre casă, șuerând printre dinți un capăt de doinǎ...
Acasă, mama Catrina aștepta pe Florica. Din când în când își arunca ochii peste gard.
— Dece ai întârziat atâta, Florico? Nu știi că tatu-tău o să sosească dela câmp și se supără când nu găsește mămăliga gata?
— Da nu știi una, mamă!
— Ce?
— Mi-a cântat cucu 'n față! Am stat și eu de l-am ascultat. Cânta așa de frumos!
— La ce te gândeai, draga mamii?
Florica roși.
— Apoi... să ne iasă popușoii buni anul aista.
— Să te-audă Dumnezeu!... Dar ia grăbește de mai ațâță cel foc, că prea mocnește.
Florica se așeză înaintea vetrei, căzu puțin pe gânduri. Ochii i se perdură pe câmpul negru de pe fundul ceaunului. Dar își aduse aminte că trebue să se grăbească.
— Ce te uiți? îi zicea mama Catrina. Mai ia puține găteji și pune pe foc.
Florica așternea în mijlocul ogrăzii, pe masa rotundă și scurtă în picioare, mămăliga, ce scotea un miros de gâdilea nasul lui Horosman, trântit pe labe lângă masă.
