...Erau numai trei. Le mai trebuia unul ca să poată începe jocul lor obișnuit, de-a mingea ’n țâc. O luară spre marginea satului ca să fie mai la larg, oprindu-se pe la poarta fiecărei case unde știau că locuește vre-un tovarăș de joc. Ici Mitrică, dincolo Alexe. Strigau, și pace. Toți erau prinși, se vede, în ziua aceea, care pe la plug, care după boi, care după furat nuci și pere uscate din coșeru popii. Câteși trei tovarășii aveau o sete nespusă de a începe jocul. Nerăbdători, băteau mingea fără nici o regulă dela unul la altul, rotindu-și din când în când ochii în toate părțile, doar vor zări tovarășul dorit.
Unul din ei, din întâmplare, își aruncă ochii spre lunca ce se întindea în valea satului, și, ca la o bătae de pușcă, zări, după coasta unui dâmb, vârful unei căciuli negre ce se mișca a lene, de ai fi crezut că e o cioară ce scormonea pământul. Toți o luară la goană pe întrecute în partea aceea. Care fu însă desnădejdea lor, când, în locul tovarășului dorit, văzură un flăcăoandru care stătea cu spe-
