niați de rege, din flaută. Regele cânta foarte rău, dar nimeni în lume n’ar fi cutezat, să i-o spună, deoarece artistul, erà însuș regele. De altfel el știa numai două bucăți, și niciodată nu erà pe deplin sigur, care din amândouă o cântă. Dar nici nu erà nevoie s’o știe, deoarece la orișice făceà, toată lumea izbucnià puternic: admirabil, admirabil!
Ultimul punct al programului măreț îl alcătuià un foc de artificii, care avea să se aprindă tocmai la mijlocul nopții. Princesa, nu văzuse până acuma, niciodată, foc de artificii și din cauza aceasta, regele porunci maestrului de artificii al curții să-și arate toată splendoarea artei sale, în ziua nunții.
„Cum e focul de artificii?” întrebă princesa, pe când se preumbla într’o dimineață, sus pe terasă.
Focul de artificii, e tocmai ca lumina polară, răspunse regele. El obișnuià să răspundă totdeauna, la întrebări, ce erau adresate altor persoane. „Pentru mine, un foc de artificii înseamnă mai mult decât bolta înstelată. Vestea lui, colindă o lume întreagă; ba e chiar mai frumos decât bucățile mele, pe care le cânt din flaută. Trebuie să vezi un foc de artificii.”
In mijlocul grădinii regale, se preparase un teren foarte larg, și dupăce maestrul de artificii le așeză pe toate, la locul lor, începură pe rând diferitele obiecte ce aveau să se producă, să povestească unele cu altele.
