„Mai înainte erà ca un trandafir alb,” spuse un paj tânăr, cătră vecinul său, „acum e un trandafir roșu,” și întreaga curte erà încântată.
Trei zile a alergat toată lumea încoace și încolo, strigând: Trandafir roșu, trandafir alb, trandafir alb, trandafir roșu.
Regele, auzind asta, porunci să se îndoească simbria pajului, dar deoarece pajul nu primise până acuma nici un fel de simbrie, porunca regelui n’avù efect. Ea fu considerată numai ca o mare cinste, și secretarul de stat luă îndată însemnare, despre ea.
Dupăce trecură trei zile, se făcù nunta cu o ceremonie deosebită. Mireasa și mirele, veniră împreună sub un baldachin de catifea purpurie brodată cu mărgăritare și se așezară la masa bogată, ce ținù cam 5 ore.
Prințul și princesa, au luat loc sus în sala de gală și sorbiau vin dintr’o cupă de cleștar limpede. Numai cei ce se iubiau, aveau voie să bea din cupa asta, și îndată ce se întâmpla cumvà, ca buze false să-i atingă marginile, ea se tulburà, se înourà, și se întunecà.
„E foarte clar, că ei se iubesc,” spuse micul paj. „E mai limpede chiar, decât cleștarul.”
Intre uralele curtenilor, regele îndoi din nou simbria pajului.
După banchet urmă balul. Mireasa și mirele dansau împreună dansul rozelor, acompa-