demnitate; el ținea ședințe publice, înconjurat de ceilalți membri ai tribului, care aveau dreptul să-și spună cuvântul și să li se asculte părerea; sfatul hotăra. De regulă fiecare dintre cei de față era ascultat, dacă cerea; femeile puteau deasemenea să-și expună părerea printr’un orator ales de ele. La Irochezi, hotărîrea definitivă trebuia luată cu unanimitate, așa cum era cazul și cu unele hotărîri în comunele germane (Marca). Sfatul tribului avea mai ales însărcinarea să reglementeze raporturile cu triburile străine; el primea și trimitea soli; declara război și încheia pace. Dacă izbucnea un război, el era dus mai cu seamă de voluntari. In principiu se socotea că fiecare trib se afla în stare de război cu oricare alt trib cu care nu încheiase pace în mod expres. Expediții războinice împotriva unor astfel de vrăjmași erau de cele mai multe ori organizate de câțiva luptători de frunte; ei puneau la cale un dans războinic, și cine se prindea într’însul, își manifesta astfel hotărîrea de a lua parte la expediție. Imediat se forma coloana și se punea în mișcare. Tot așa și apărarea teritoriului atacat al tribului se făcea de cele mai multe ori de către trupe voluntare. Plecarea și întoarcerea unor asemenea coloane dădeau loc întotdeauna la serbări publice. Asemenea expediții n’aveau nevoie de aprobarea sfatului tribului; ea nu era nici cerută și nici dată. Aceste expediții sunt întocmai ca expedițiile războinice private ale trupelor germane, așa cum ni le zugrăvește Tacit, numai că la Germani aceste trupe căpătaseră un caracter mai statornic, constituiau un sâmbure puternic, care era organizat încă din timp de pace și în jurul căruia se grupau în caz de război și ceilalți voluntari. Aceste coloane de război erau rareori mari; cele mai de seamă expediții ale Indienilor, chiar la depărtări mari, erau întreprinse de forțe de luptă neînsemnate. Dacă mai multe trupe de acestea se uneau pentru o întreprindere mare, fiecare asculta numai de propriul ei șef; unitatea planului de luptă era asigurată mai bine sau mai rău, de către un sfat al acestor șefi. Acesta este, în veacul al patrulea, și felul de a duce războaiele al Alamanilor de pe Rinul de sus așa cum îl descrie Ammianus Marcellinus.
