Dar cum iubirea sexuală este, prin însăși natura ei, exclusivistă — cu toate că această exclusivitate se înfăptuește astăzi, în mod complect numai la femee — căsătoria întemeiată pe iubirea sexuală este, prin natura ei, monogamă. Am văzut câtă dreptate avea Bachofen când privea progresul dela căsătoria pe grupe la căsătoria monogamă, ca o operă mai ales a femeii; numai trecerea dela căsătoria pereche la monogamie trebue pusă pe socoteala bărbaților; și istoricește ea s’a redus, în fond, la o înrăutățire a stării femeii și la o înlesnire a necredinței bărbaților. Dacă dispar și considerațiile economice, care au făcut ca femeile să suporte această obișnuită necredință a bărbaților — grija propriei lor existențe și, mai mult, aceea a viitorului copiilor — atunci, judecând după toate experiențele de până acum, egalizarea femeii care va rezulta de aici, va acționa într’o măsură infinit mai mare în sensul ca bărbații să devină cu adevărat monogami, decât ca femeile să devină poliandre.
Ceeace însă va dispare cu desăvârșire din monogamie, sunt toate acele trăsături caracteristice care i-au fost imprimate de raporturile de proprietate care i-au dat naștere, și aceste trăsături caracteristice sunt, în primul rând, predominarea bărbatului, și în al doilea rând, imposibilitatea despărțirii. Predominarea bărbatului în căsătorie este o simplă consecință a predominării lui economice și va înceta dela sine odată cu aceasta. Neputința de a desface căsătoria este în parte o urmare a stării economice în care a luat naștere monogamia, în parte o tradiție din vremea în care legătura dintre această stare economică și monogamie nu era încă bine înțeleasă și era denaturată de religie. Chiar de astăzi ea este călcată în mii de cazuri. Căsătoria se consideră morală nu numai dacă este întemeiată pe iubire, ci și dacă aceasta continuă a dăinui în sânul ei. Durata iubirii sexuale individuale diferă însă foarte mult dela individ la individ, mai ales la bărbați, și complecta încetare a înclinației sau înlocuirea ei prin o nouă iubire arzătoare, face ca despărțirea să fie o binefacere pentru ambele părți, ca și pentru societate. Doar atât că lumea va fi scutită de a trece prin murdăria inutilă a unui proces de divorț.