libertate a voinței și că este o datorie morală de a se împotrivi oricărei constrângeri care împinge la o faptă imorală. Cum se împacă însă aceasta cu practica de până atunci în încheierea căsătoriei? După concepția burgheză căsătoria era un contract, o afacere juridică, și anume cea mai importantă dintre toate, fiindcă hotăra pe tot timpul vieții de corpul și spiritul a doi oameni. Este drept că, formal, ea era încheiată pe atunci de bună voie, și nu se putea face fără consimțământul părților. Dar se știa prea bine cum se obținea consimțământul și care erau adevărații autori ai căsătoriei. Dacă însă pentru toate celelalte contracte se cerea adevărata libertate a hotărîrii, dece nu și pentru aceasta? Cei doi tineri, care urmau să fie împerechiați n’aveau oare și ei dreptul de a dispune liber de ei înșiși, de trupul și de organele lor? Iubirea sexuală nu ajunsese oare la modă, datorită cavalerismului și, în opoziție cu amorul adulterin al cavalerului, iubirea conjugală nu era oare adevărata formă burgheză a iubirii sexuale? Dacă, însă, datoria soților este de a se iubi reciproc, nu este tot așa o datorie a celor ce se iubesc, de a se căsători între dânșii și nu cu alții? Nu este oare acest drept al celor care se iubesc, mai presus de dreptul părinților, al rudelor și al celorlalți mijlocitori de căsătorii și pețitori? Dacă dreptul criticii personale libere pătrundea nestânjenit în biserică și religie, putea el să se oprească în fața nesuferitelor pretenții ale vechii generații, de a dispune de trupul, sufletul, averea, fericirea și nenorocirea generației tinere?
Intrebările acestea au trebuit să se pună într’o vreme care destrăma toate legăturile vechi ale societății și sdruncina toate ideile moștenite. Lumea devenise dintr’odată aproape de zece ori mai mare, în loc de o pătrime de emisferă, întregul glob pământesc se găsea acum în fața ochilor europenilor occidentali, care se grăbiră să ia în stăpânire celelalte șapte optimi. Și, ca și vechile hotare strâmte ale patriei, căzură și hotarele milenare ale modului de gândire prescris de evul mediu. Atât în fața ochiului exterior, cât și a celui interior al omului se deschise un orizont infinit mai larg. Ce valoare avea reputația cinstei sau respectabilul privilegiu corporativ, transmis de multe generații, pentru tânărul pe care îl atrăgeau bogățiile
