clasicul poet al amorului din antichitate, bătrânul Anacreon, iubirea sexuală în sensul nostru îi era atât de indiferentă, încât îi este indiferent până și sexul ființei iubite.
Iubirea noastră sexuală se deosebește esențial de simpla dorință sexuală, de erosul celor din vechime. Intâi, ea presupune la ființa iubită reciprocitatea dragostei. In sensul acesta femeea este egală cu bărbatul, pe când în erosul antic, ea nici nu este întotdeauna întrebată. Al doilea, iubirea sexuală are un grad de intensitate și durabilitate, care face ca neposedarea și despărțirea să apară celor două părți ca o mare, dacă nu chiar ca cea mai mare nenorocire; pentru a se putea poseda reciproc, ele riscă adeseori un joc îndrăzneț, până la a-și pune în primejdie viața, ceeace în vechime se întâmpla cel mult în caz de adulter. Și, în sfârșit, apare un nou criteriu moral pentru judecarea legăturilor sexuale; nu se pune numai întrebarea: au avut ele loc în cadrul căsătoriei sau în afara ei, ci și dacă au izvorît din iubire reciprocă sau nu. Se înțelege, că în practica feudală sau burgheză, acestui criteriu nou nu-i merge mai bine decât tuturor celorlalte criterii morale — se trece peste el. Dar nici mai rău nu-i merge. Ca și ele, el este recunoscut în teorie, pe hârtie. Și mai mult nici nu poate pretinde deocamdată.
Evul mediu începe acolo unde s’a oprit antichitatea în tendințele sale de amor sexual: adulterul. Am descris iubirea cavalerească care dădu naștere cântecelor zorilor. Dela această dragoste care tinde să strice căsătoria, până la aceea care îi va pune bazele este încă un drum lung pe care niciodată cavalerimea nu l-a străbătut în întregime. Chiar dacă trecem dela frivolii Romani la virtuoșii Germani, găsim în Nibelungenlied (Cântecul Nibelungilor), că Kriemhilda, în secret ce-i drept, este nu mai puțin înamorată de Siegfried ca el de dânsa; cu toate acestea, atunci când Gunther îi anunță că a fost făgăduită unui cavaler pe care nu-l numește, ea răspunde foarte simplu: „Nu trebue să mă rogi; așa cum îmi ordoni așa voi fi întotdeauna; cu acela, stăpâne, pe care mi-l dai ca bărbat, cu acela mă voi logodi bucuroasă”. Nici nu-i trece măcar prin minte că iubirea ei ar putea fi, în genere, luată în seamă. Gunther o cere în căsătorie pe
