tatea sigură a copiilor se sprijinea, ca și mai înainte, cel mult pe convingerea morală, și pentru a rezolva contrazicerea de nerezolvat, Codul Napoleon decretă în Art. 312: L’enfant conçu pendant le mariage a pour père le mari (copilul conceput în timpul căsătoriei are de tată pe soț). Acesta este ultimul rezultat a trei mii de ani de căsătorie monogamă.
Astfel, în cazurile când familia monogamă rămâne fidelă originii ei istorice și când datorită domniei exclusive a soțului iese limpede la lumină conflictul fățiș dintre bărbat și femee, avem în mic, în această familie, un tablou al acelorași antagonisme și contraziceri, între care se mișcă societatea împărțită în clase, dela ivirea civilizației, fără a le putea rezolva și învinge. Vorbesc aici, firește, numai de acele cazuri ale monogamiei în care viața conjugală decurge după prescripția caracterului originar al întregii instituții, dar în care soția se răsvrătește împotriva domniei soțului. Că nu toate căsătoriile decurg astfel, n’o știe nimeni mai bine decât filistinul german, care nu-i în stare să-și asigure domnia în casă, după cum nu-și poate asigura domnia în stat și deaceea femeea lui ia, pe bună dreptate, în mâinile sale cârma conducerii de care el nu este demn. In schimb, i se pare că stă mult mai presus decât tovarășul său de suferință francez, căruia adeseori i se întâmplă cu mult mai rău.
De altfel, familia monogamă n’a apărut pretutindeni și întotdeauna sub forma clasic-riguroasă, pe care a avut-o la Greci. La Romani, care ca viitori cuceritori ai lumii, aveau o privire mai largă, deși mai puțin fină decât Grecii, femeea era mai liberă și mai respectată. Romanul socotea îndeajuns de asigurată credința soției prin puterea lui de a dispune de viața și moartea ei. Pe lângă aceasta, la Romani, femeea putea tot atât de bine ca și bărbatul să desfacă căsătoria după plac. Cel mai mare progres însă în desvoltarea căsătoriei monogame se produse fără îndoială odată cu intrarea Germanilor în istorie, și aceasta pentrucă la dânșii, desigur din cauza sărăciei lor, monogamia pare să nu fi înlocuit pe atunci complect căsătoria pereche. Această concluzie o tragem din următoarele trei împre-
