baților, era la început o datorie pentru fiecare femee, mai târziu această îndatorire fu îndeplinită numai de către aceste preotese, în locul tuturor celorlalte. La alte popoare heterismul se trage din libertatea sexuală îngăduită fetelor înainte de căsătorie, deci este tot o rămășiță a căsătoriei pe grupe, dar transmisă nouă pe altă cale. Odată cu apariția inegalității de avere, deci încă pe treapta de sus a barbariei, apare ici colo, alături de munca robilor, munca salariată și în acelaș timp, ca un corolar necesar al ei, prostituția profesională a femeilor libere alături de silnicia practicată față de roabe. Astfel moștenirea pe care căsătoria pe grupe a lăsat-o civilizației, este, ca tot ceeace naște civilizația, cu două fețe, echivoc, dedublat, contradictoriu: pe de o parte monogamia, pe de alta heterismul împreună cu forma lui extremă, prostituția. Căci heterismul este o instituție socială ca oricare alta; el continuă vechea libertate sexuală, în folosul bărbaților. In realitate nu numai îngăduit, ci cu ușurință practicat, mai ales de către clasele stăpânitoare, el este osândit numai în vorbe. In realitate însă, această osândire nu lovește de fel în bărbații care iau parte la heterism, ci numai în femei; ele sunt disprețuite și alungate din societate, pentru a se proclama astfel încă odată ca o lege fundamentală socială, domnia necondiționată a bărbaților asupra sexului feminin.
Dar odată cu aceasta se desvoltă, chiar în sânul monogamiei, o a doua contradicție. Alături de soțul care își înfrumusețează viața prin heterism, se găsește soția neglijată. Și nu poate exista o latură a contrazicerii fără de cealaltă, tot așa cum nu poți avea în mână un măr întreg, după ce ai mâncat jumătate dintr’însul. Totuși, aceasta pare a fi fost părerea bărbaților, până ce soțiile lor i-au învățat minte. Odată cu căsătoria monogamă se ivesc două figuri sociale caracteristice, permanente, necunoscute mai înainte: nelipsitul ibovnic al soției și soțul încornorat. Bărbații obținuseră biruința asupra femeilor, dar învinsele preluară în mod generos sarcina de a încornora ele însele pe învingători. Alături de căsătoria monogamă și de heterism, adulterul ajunge o instituție socială de neînlăturat — blamată, aspru pedepsită, dar imposibil de suprimat. Paterni-
