să păstreze cu strictețe castitatea și credința față de soțul ei. Femeea greacă din timpurile eroice este, ce-i drept, mai respectată decât aceea din epoca civilizației, dar ea nu este totuși pentru bărbat decât mama copiilor lui legitimi, gospodina principală din casa lui și supraveghetoarea roabelor din care el își poate face, și chiar își face, concubine. Existența robiei alături de monogamie, prezența roabelor tinere și frumoase care aparțin cu totul bărbatului imprimă dela început monogamiei caracterul ei specific, de monogamie numai pentru femee nu și pentru bărbat. Și caracterul acesta îl are încă și astăzi.
La Grecii de mai târziu trebue să facem o deosebire între Dorieni și Ionieni. Primii, a căror pildă clasică este Sparta, au în multe privințe relații de căsătorie și mai vechi decât acele pe care ni le înfățișează însuși Homer. In Sparta este în vigoare un fel de căsătorie pereche, modificată de către stat conform concepțiilor care domnesc acolo, căsătorie care prezintă încă multe reminiscențe din căsătoria pe grupe. Căsniciile fără copii se desfac; regele Anaxandridas (pe la 650 înaintea erei noastre) luă pe lângă soția lui sterilă o a doua și ținu două gospodării; cam în aceeași vreme, regele Ariston având două soții sterile își luă o a treia, dădu însă în schimb drumul uneia din cele dintâi. Pe de altă parte, mai mulți frați puteau să aibă o femeie comună; acela căruia îi plăcea mai mult femeea prietenului, putea s’o împartă cu acesta, și a-ți pune soția la dispoziția unui vânjos „armăsar” — cum s’ar exprima Bismarck — chiar dacă acesta n’ar fi concetățean, trecea drept un lucru potrivit bunei cuviințe. Dintr’un pasagiu din Plutarc, în care o spartană, urmărită de propunerile unui curtezan, îl îndreaptă pe acesta către soțul ei, pare — după Schoemann — să reiasă o și mai mare libertate a moravurilor. Deaceea adevărata călcare a fidelității conjugale, necredința soției fără știrea soțului, era ceva nemaipomenit. Pe de altă parte robia casnică, cel puțin în vremurile cele mai bune, era necunoscută în Sparta. Iloții iobagi locuiau separat, pe moșii; de aceea Spartanii erau mai puțin ispitiți de femeile acestora. Prin urmare, date fiind toate aceste împrejurări, nu se putea ca femeile să nu se bucure în Sparta de o stimă
