Sari la conținut

Pagină:Originea familiei, a proprietății private și a statului – Friedrich Engels.pdf/63

Această pagină nu a fost verificată

a căror origine după tată să nu poată fi tăgăduită, și această paternitate se cere fiindcă copiii aceștia vor trebui să intre odată, ca moștenitori direcți, în posesia averii tatălui. Ea se deosebește de căsătoria pereche prin tăria mult mai mare a legăturilor conjugale care nu mai pot fi desfăcute după placul celor două părți. Acum de regulă, numai bărbatul este acela care o poate desface, izgonind femeea. Dreptul la infidelitatea conjugală îi este garantat bărbatului și acum, cel puțin prin puterea obiceiului (codul Napoleon[1] îl acordă în mod expres bărbatului, atâta vreme cât nu-și aduce concubina în căminul conjugal), și este exercitat tot mai mult, pe măsură ce se desvoltă societatea; dacă femeea își aduce aminte de vechea practică sexuală și vrea s’o reînoiască, ea este pedepsită cu mai multă asprime decât oricând înainte.

Noua formă de familie ne apare în toată asprimea ei la Greci. Pe când, cum remarcă Marx, situația zeițelor în mitologie ne înfățișează o perioadă mai veche, în care femeile erau mai libere și mai respectate, în vremurile eroice găsim deja pe femee înjosită prin predominarea bărbatului și prin concurența roabelor. A se citi în Odiseea, cum Telemac se răstește la mama sa și îi impune să tacă. La Homer tinerele femei capturate cad pradă plăcerii sensuale a învingătorilor; comandanții își aleg, pe rând și după rang, pe cele mai frumoase; întreaga Iliadă, după cum se știe, se învârtește în jurul certei dintre Achile și Agamemnon pentru o astfel de roabă. De câte ori se vorbește de un erou homeric însemnat, este pomenită și fata luată prizonieră de război, cu care acesta împarte cortul și patul. Fetele acestea sunt de asemenea aduse în patrie și în casa conjugală, ca de pildă Cassandra de către Agamemnon, la Eshil; fiii făcuți cu astfel de sclave capătă o parte mică din moștenirea tatălui și sunt complect liberi; Teucros este un astfel de fiu nelegitim al lui Telamon și are dreptul de a purta numele tatălui său. Dela soția legitimă se cere ca să accepte toate acestea, dar ea însăși


  1. Codul lui Napoleon — cod de legi burghez care a fost întocmit în 1804 sub Napoleon din codul civil al Marii Revoluții Franceze. — Nota Red.
63