sătorie nu pot fi decât excepții, așa zicând produse istorice de lux, afară doar dacă în vreo țară apar alături, ceeace după cum se știe, nu este cazul. Cum, deci, bărbații excluși dela poligamie n’au cum să se consoleze cu femei rămase de prisos dela poliandrie, iar numărul bărbaților și al femeilor, indiferent de instituțiile sociale, era aproape egal până acum, era dela sine exclus ca una sau cealaltă din aceste forme de căsătorie să devină regulă generală. In fapt poligamia unui bărbat era evident produsul robiei, și era limitată numai la câțiva inși cu situații excepționale. In familia patriarhală semitică, numai patriarhul singur și cel mult câțiva din fiii lui trăiesc în poligamie, ceilalți trebue să se mulțumească numai cu câte o singură nevastă. Și astăzi încă lucrurile stau așa în tot Orientul; poligamia este un privilegiu al celor bogați și suspuși și se alimentează cu deosebire prin cumpărarea de roabe; masa poporului trăiește în monogamie. O excepție identică este poliandria, în India și Tibet: obârșia ei din căsătoria pe grupe, și care de sigur nu este lipsită de interes, trebue încă să fie studiată mai de aproape. In practică, ea apare de altfel mult mai îngăduitoare decât regimul gelos al haremului Mahomedanilor. Cel puțin la Nairii din India, trei, patru sau mai mulți bărbați au, într’adevăr, o soție comună, dar, fiecare dintr’înșii poate pe lângă aceasta să aibă în tovărășie cu alți trei sau mai mulți bărbați, o a doua soție comună, tot așa și o a treia, o a patra, etc. Este de mirare că MacLennan descriind aceste cluburi conjugale — ai căror membri pot să facă parte în acelaș timp din câteva cluburi — n’a descoperit o nouă clasă a căsătoriei-club. Această gospodărie — cu formă de căsătorie-club nici nu este de altfel o poliandrie propriu zisă; dimpotrivă, ea este, după cum a observat deja Giraud-Teulon, o formă specializată a căsătoriei pe grupe; bărbații trăiesc în poligamie, femeile în poliandrie.
4. Familia monogamă. Ea se naște din familia pereche, după cum am arătat, în epoca ce desparte treapta de mijloc de cea de sus a barbariei; victoria ei definitivă este unul din semnele distinctive ale începutului civilizației. Ea se întemeiază pe dominația bărbatului, cu scopul expres de a procrea copii
