imanente și a legilor care se impun acestei întâmplări. Ceeace este însă valabil pentru natură, este valabil și pentru societate. Cu cât o activitate socială, un șir de fenomene sociale devin prea puternice pentru a putea fi supuse controlului conștient al oamenilor, îi depășesc, cu cât această activitate pare a fi mai mult lăsată la voia simplei întâmplări, cu atât mai multă necesitate se impun acestei întâmplări, legile specifice, inerente ei. Asemenea legi stăpânesc și ceeace este întâmplător în producția și în schimbul mărfurilor; în fața producătorului izolat, sau a celui ce participă la schimb, ele se ridică ca puteri străine, chiar necunoscute la început, a căror natură trebue abia să fie cercetată și aprofundată cu minuțiozitate. Aceste legi economice ale producției de mărfuri se modifică după diferitele trepte de desvoltare ale acestei forme de producție, dar în general toată perioada civilizației stă sub stăpânirea lor. Și astăzi încă produsele stăpânesc pe producător, și astăzi încă producția totală a societății este regulată nu după un plan chibzuit în comun, ci de niște legi oarbe, care se impun cu o putere elementară, în ultimă instanță, în furtunile crizelor comerciale periodice.
Am văzut mai sus, cum pe o treaptă relativ timpurie a desvoltării producției, puterea de muncă omenească ajunge în stare de a da un produs cu mult mai mare decât e nevoe pentru întreținerea producătorilor, și cum această treaptă de desvoltare este în esență aceea pe care se ivește diviziunea muncii și schimbul între indivizi. Și de aci înainte n’a trebuit să treacă multă vreme pentru a se descoperi marele „adevăr”, că și omul poate fi o marfă, că puterea omenească poate fi un obiect de schimb și de întrebuințare, dacă prefaci pe om în rob. Deabia începuseră oamenii să facă schimb, că deveniră și dânșii obiecte de schimb. Activul se prefăcu în pasiv, indiferent dacă oamenii vroiau aceasta sau nu.
Cu robia, care în timpul civilizației atinse cea mai mare desvoltare, se produse cea dintâi mare împărțire a societății într’o clasă exploatatoare și una exploatată. Această împărțire se menținu în tot cursul perioadei civilizate. Robia este cea dintâi formă a exploatării, formă proprie lumii antice; după
