Pentru a menține această forță publică, sunt necesare contribuții din partea cetățenilor — impozitele. Acestea erau cu totul necunoscute societății gentilice. Noi însă le cunoaștem astăzi îndeajuns. Cu propășirea civilizației nici birurile nu mai ajung; statul emite polițe asupra viitorului, face împrumuturi, datorii de stat. Și despre acestea ne poate istorisi multe bătrâna Europă.
Având în mâinile lor forța publică și dreptul de a strânge biruri, funcționarii se înfățișează ca organe ale societății, stând deasupra societății. Respectul liber, de bună voe, care se arăta organelor întocmirii gentilice, nu le este deajuns, chiar dacă l-ar putea căpăta; purtători ai unei puteri care s’a înstrăinat de societate, ei trebue să-și obțină respectul prin legi excepționale, în virtutea cărora se bucură de o deosebită sfințenie și inviolabilitate. Cel mai ticălos agent de poliție din statul civilizat are mai multă „autoritate” decât toate organele societății gentilice luate la un loc; dar cel mai puternic prinț și cel mai mare om de stat sau căpitan de oaste din epoca civilizației, poate invidia pe cel mai neînsemnat șef de gintă pentru respectul nesilit și necontestat care i se arată. Și aceasta tocmai pentrucă unul se află în mijlocul societății, pe când celălalt se vede silit să reprezinte ceva în afară de ea și deasupra ei.
Dat fiind că statul a luat ființă din nevoia de a ține în frâu contrazicerile dintre clase, dat fiind însă că, în acelaș timp, el a luat ființă chiar din conflictul dintre aceste clase, el este, de regulă, statul clasei celei mai puternice, al clasei economicește dominante care, devine prin mijlocirea lui și politicește dominantă și capătă astfel noi mijloace pentru îngenunchierea și exploatarea clasei asuprite. Astfel, statul antic era înainte de toate statul stăpânilor de robi, pentru ținerea în jug a acestora, precum statul feudal a fost organul nobilimii pentru a ține în jug pe țăranii robi și iobagi, și precum statul reprezentativ modern este instrumentul de exploatare a muncii salariate de către capital. In mod excepțional însă, se ivesc perioade în care clasele în luptă sunt atât de aproape de a se echilibra, încât puterea de stat, ca mijlocitoare aparentă între clase, capătă pentru un moment o anumită independență față de amândouă. Așa s’a întâm-
