oameni din cele mai diferite ginți, fratrii și triburi; ea cuprindea chiar străini; aceste organe trebuiau deci să se formeze în afară de orânduirea gentilică, alături de ea, prin urmare împotriva ei. Și apoi, în fiecare organizație gentilică se manifesta acest conflict de interese, care-și atinse culmea în unirea bogaților și săracilor, a cămătarilor și a datornicilor în aceeași gintă și în acelaș trib. La aceasta se adaugă masa noii populații, străină de tovărășiile gentilice, care, ca și în Roma, putea să devie o putere în țară și care era totodată prea numeroasă pentru a putea fi primită treptat în gințile și triburile întemeiate pe înrudirea de sânge. In fața acestei mase, tovărășiile gentilice stăteau ca niște corporații închise, privilegiate; democrația primitivă naturală se prefăcuse într’o aristocrație odioasă. In sfârșit, orânduirea gentilică ieșise dintr’o societate care nu cunoscuse niciun fel de contraziceri lăuntrice, și era adaptată numai acestei societăți. Ea nu dispunea de alte mijloace de constrângere, în afară de opinia publică. Acum însă luase naștere o societate care, din pricina tuturor condițiunilor vieții ei economice, trebui să se despice în liberi și sclavi, în bogați exploatatori și săraci exploatați, o societate care nu numai că nu putea să împace aceste contraziceri, dar trebuia să le și împingă tot mai mult până la extrem. O astfel de societate putea să existe fie numai într’o neîncetată luptă deschisă între aceste clase, fie sub stăpânirea unei a treia puteri care stând aparent deasupra claselor antagoniste, să reprime conflictul lor fățiș și să îngădue lupta de clasă cel mult pe tărâm economic, sub o formă așa zis legală. Orânduirea gentilică își trăise traiul. Ea fusese sfărâmată de diviziunea muncii și de urmarea acesteia, diviziunea societății în clase. Ea fu înlocuită prin stat.
***
Am cercetat mai sus amănunțit cele trei forme de căpetenie, sub care se ridică statul pe ruinele organizației gentilice. Atena prezintă forma cea mai curată, clasică: aici statul izvorăște deadreptul și în mod precumpănitor din contrazicerile de