cât femeea este ținută departe de munca productivă socială și se mărginește la munca privată casnică. Emanciparea femeii va fi cu putință numai atunci când ea va putea lua parte la producție pe scară socială întinsă, și munca casnică nu o va ocupa decât într’o măsură neînsemnată. Lucrul acesta a devenit cu putință numai prin marea industrie modernă, care nu numai că admite munca femeească pe o scară întinsă, dar o cere chiar, și care tinde să prefacă din ce în ce mai mult și munca privată casnică într’o industrie publică.
Cu întronarea domniei de fapt a bărbatului în casă, căzuse cea din urmă piedecă a stăpânirii lui absolute. Această stăpânire absolută fu întărită și eternizată prin răsturnarea matriarhatului, introducerea patriarhatului, și trecerea treptată dela căsătoria pereche la cea monogamă. Prin aceasta însă se produse o ruptură în orânduirea gentilică: familia monogamă ajunse o putere și se ridică amenințătoare împotriva ginții.
Pasul următor ne duce la treapta superioară a barbariei, perioada în care toate popoarele civilizate au avut o epocă eroică; epoca sabiei de fier, dar și a plugului și toporului de fier. Fierul devenise folositor omului, el deveni ultima și cea mai deseamă din toate materiile prime, care jucă un rol revoluționar în istorie, ultima — până la cartofi. Fierul dădu naștere agriculturii pe întinderi mari de pământ, și asigură prefacerea marilor suprafețe acoperite cu păduri în teren arabil; fierul dădu meseriașului unelte atât de tari și tăioase, încât nicio piatră, niciun metal cunoscut nu putu să-i reziste. Toate acestea se făcură în mod treptat; fierul așa cum se făcea la început, era adeseori mai moale decât bronzul. Astfel arma de piatră dispăru abia cu timpul; nu numai în cântecul lui Hildebrand[1], dar și la Hastings[2], în anul 1066, au mai fost întrebuințate în bătălie topoare de piatră. Dar progresul înainta acum fără oprire, cu mai puține întreruperi și mai repede.
