In Asia ei dădură peste animale care se lăsară domesticite și crescute în stare domestică. Bivolița sălbatică trebuia vânată, cea domestică dădea câte un vițel pe an, și pe lângă aceasta lapte. Unele din cele mai înaintate triburi — Arienii, Semiții, poate chiar și Turanii — își făcură, mai întâi din domesticirea vitelor, iar apoi numai din creșterea și păzirea lor, ramura principală de muncă. Triburile de păstori se desprinseră din masa celorlalți barbari: prima mare diviziune socială a muncii. Triburile de păstori nu numai că produceau mai mult decât ceilalți barbari, dar mijloacele de trai produse de ei erau altele. Ei aveau nu numai lapte, derivatele lui și carne în cantități mult mai mari decât ceilalți, dar și piei, lână, păr de capră, cum și o cantitate tot mai mare de fire de tors și țesături, care creștea odată cu masa de materii prime. Astfel deveni cu putință pentru întâia oară un schimb regulat de produse. In stadiile anterioare pot avea loc numai schimburi întâmplătoare; o pricepere deosebită în făurirea armelor și uneltelor poate duce la o diviziune trecătoare a muncii. Așa, s’au găsit în multe locuri rămășițe neîndoioase de ateliere pentru fabricarea sculelor de piatră, datând din timpurile din urmă ale epocii de piatră; meșterii care își desvoltau aci dibăcia, lucrau probabil cum fac și azi meseriașii permanenți din comunitățile gentilice indiene, pe contul colectivității. In niciun caz, pe această treaptă nu putea să ia naștere un alt fel de schimb decât acela dinăuntrul tribului, și acesta rămânea un fapt excepțional. Aici însă, după desprinderea triburilor de păstori, găsim coapte toate condițiile necesare pentru schimbul între membrii diferitelor triburi, pentru desvoltarea și întărirea lui ca instituție regulată. La început, schimbul se făcea dela trib la trib, prin mijlocirea conducătorilor de ginți; când însă turmele începură să treacă în proprietate individuală, schimbul între indivizi ajunse să precumpănească din ce în ce mai mult și sfârși prin a deveni unica formă. Insă articolul de căpetenie cu care triburile de păstori făceau schimb cu vecinii lor, erau vitele; acestea deveniră marfa cu care se prețuiau toate celelalte mărfuri și care era primită bucuros peste tot în schimbul
