locuitori liberi. Practica declarată nelegiuită de Salvian, de a impune țăranului să treacă proprietatea pământului său protectorului, dela care îl primea înapoi numai sub forma de uzufruct pe viață, era acum pretutindeni exercitată de către biserică împotriva țăranilor. Claca, acum din ce în ce mai răspândită, avusese ca model atât angaralele romane, servicii silite către stat, cât și prestațiile membrilor mărcilor germane pentru facerea podurilor și a drumurilor precum și pentru alte scopuri obștești. In aparență, masa populației se întorsese deci, după patru sute de ani, la punctul ei de plecare.
Aceasta însă dovedea numai două lucruri: întâi, că diferențierea socială și repartizarea proprietății în imperiul roman decadent, corespundeau pe deplin nivelului de atunci al producției în agricultură și în industrie, și că, deci, această organizare era inevitabilă; și, al doilea, că, în timpul celor patru sute de ani următori, acest nivel de producție nici nu coborîse, nici nu se ridicase simțitor, dăduse deci din nou naștere, cu aceeași necesitate, la aceeași repartizare a proprietății și la aceleași clase ale populației. În cursul ultimelor veacuri ale imperiului roman orașul pierduse vechea lui dominație asupra satelor și nu o recăpătase în cele dintâi veacuri ale stăpânirii germane. Acest fapt presupune o treaptă înapoiată de desvoltare, atât în agricultură cât și în industrie. Starea aceasta generală produce în mod necesar mari proprietari funciari și țărani săraci care depind de dânșii. Cât de puțin posibil a fost ca să se impună unei astfel de societăți, pe de o parte gospodăria latifundiilor romane lucrate cu robi, pe de altă parte, marea cultură modernă cu munca de clacă, ne-o dovedesc experimentele colosale — dar care au trecut aproape fără de urme — făcute de către Carol cel Mare pe vestitele sale ville împărătești[1]. Ele fură continuate numai de către mânăstiri și fură rodnice numai pentru ele; mânăstirile însă erau organisme sociale anormale, întemeiate pe celibat; aceste experimente puteau da
- ↑ Pentru administrarea villelor împărătești, Carol cel Mare a scos un cod de legi propriu (Capitulare de Villis). — Nota Red.
