tul veacului al IX-lea, atât de săraci, încât din cinci oameni abia unul putea lua parte la expediții. In locul țăranilor liberi strânși deadreptul de către rege, veni o armată alcătuită din slugile noii nobilimi, având printre ei și țărani iobagi, urmași ai acelora care înainte nu cunoșteau ca stăpân decât pe rege și, mai înainte încă, nu cunoșteau niciun stăpân, nici chiar pe rege. Sub urmașii lui Carol ruina clasei țărănești france se desăvârși prin războaie lăuntrice, prin slăbiciunea puterii regești și prin încălcările corespunzătoare ale nobililor pe lângă care se mai adăugară și conții de ținuturi, instituiți de Carol cel Mare și care urmăreau să facă ereditară funcția lor, și, în sfârșit, prin năvălirile Normanzilor. Cincizeci de ani după moartea lui Carol cel Mare, împărăția francă zăcea la picioarele Normanzilor, tot așa de lipsită de putere de împotrivire cum zăcuse cu patru sute de ani în urmă, imperiul roman la picioarele Francilor.
Și nu numai slăbiciunea externă, ci și ordinea, sau mai curând dezordinea socială lăuntrică, era aproape la fel. Țăranii franci liberi se aflau într’o stare asemănătoare cu a înaintașilor lor, colonii romani. Ruinați prin războaie și prădăciuni, ei fuseseră nevoiți să se pună sub ocrotirea noii nobilimi parvenite sau a bisericii, fiindcă puterea regească era prea slabă pentru a-i apăra; dar această apărare, ei trebuiră s’o plătească scump. Ca și altădată țăranii gali, dânșii trebuiră să treacă proprietatea pământului lor în mâinile stăpânului suzeran și îl primiră înapoi dela acesta în arendă, sub forme diferite și schimbătoare, întotdeauna însă numai cu îndatorirea de a face în schimb munci și a plăti dări; odată ajunși într’o asemenea formă a dependenței, ei pierdură încetul cu încetul și libertatea personală după câteva generații, ei erau în cea mai mare parte iobagi. Cât de repede dispărea clasa țărănească liberă, ne arată cartea cadastrală a mânăstirii Saint-Germain des Près, pe atunci lângă, acum în Paris, alcătuită de Irminon. Pe întinsul domeniu al acestei mânăstiri, domeniu împrăștiat în împrejurimile ei, erau încă pe vremea lui Carol cel Mare 2788 de gospodării, aproape toate ale Francilor cu nume germanice. Intre dânșii erau 2080 de coloni, 35 de liți, 220 de robi și numai 8
