nă: robia era economicește cu neputință, munca celor liberi era disprețuită moralicește. Una nu mai putea fi, cealaltă încă nu putea fi forma de bază a producției sociale. Singura salvare putea fi numai o revoluție radicală.
In provincii lucrurile nu stăteau mai bine. Cele mai multe știri le avem din Galia. Acolo, alături de coloni mai erau și țărani săraci liberi. Pentru a se asigura împotriva samavolniciilor din partea slujbașilor, judecătorilor și cămătarilor, aceștia se puneau adeseori sub scutul, sub patronajul unui om cu putere; și aceasta o făceau nu numai țărani izolați, ci comune întregi, așa că împărații din veacul al IV-lea dădură de mai multe ori edicte care opreau acest lucru. Dar au găsit oare apărare cei care o căutau? Patronul le punea condiția să-i treacă lui proprietatea asupra pământurilor lor, asigurându-le în schimb uzufructul pe viață; un șiretlic pe care sfânta biserică prinzându-l, îl imită cu energie în veacul al IX-lea și al X-lea pentru a mări împărăția lui D-zeu și propria sa proprietate funciară. Este adevărat că atunci, prin anul 475, episcopul Salvian din Marsilia mai tună încă plin de indignare împotriva unui astfel de furt și ne povestește că împilarea slujbașilor romani și a marilor proprietari ajunsese atât de nesuferită, încât mulți „Romani” fugeau în locurile ocupate deja de barbari, și cetățenii romani stabiliți acolo nu se temeau de nimic mai mult decât de a ajunge din nou sub stăpânirea romană. Că, din pricina sărăciei, unii părinți adesea își vindeau pe atunci copiii ca robi rezultă din legea ce s’a făcut împotriva acestui lucru.
Drept răsplată de a-i fi mântuit pe Romani de propriul lor stat, barbarii germani le luară două treimi din pământ și-l împărțiră între dânșii. Impărțirea se făcu potrivit orânduirii gentilice; față de numărul relativ mic al cuceritorilor, întinderi foarte mari rămaseră neîmpărțite, în posesiunea în parte a poporului întreg, în parte a diferitelor triburi și ginți. In fiecare gintă, pământul arabil și fânețele fură împărțite în părți egale prin tragere la sorți între gospodării; nu știm dacă se mai făceau apoi noi împărțiri, dar, în orice caz, acest obicei dispăru curând în provinciile romane și loturile izolate deveniră pro-
