barbarii, împotriva cărora pretindea că apără pe cetățeni, erau așteptați de aceștia ca mântuitori.
Nu mai puțin disperată era starea societății. Incă din ultima perioadă a Republicii, dominația romană se baza pe o necruțătoare exploatare a provinciilor cucerite; împărații nu numai că nu înlăturaseră această exploatare, ci, dimpotrivă, o organizaseră. Cu cât decădea mai mult imperiul, cu atât creșteau birurile și sarcinile, cu atât mai fără de rușine jefuiau și storceau slujbașii. Comerțul și industria nu fuseseră niciodată îndeletnicirea Romanilor stăpânitori de popoare; numai în cămătărie întrecuseră tot ceeace fusese înainte și după dânșii. Comerțul existent, care se mai păstrase, pieri din pricina escrocheriilor făcute de slujbași; ceeace a mai putut rezista, se găsea în partea orientală, în partea greacă a imperiului, care nu intră în sfera studiului nostru. Sărăcirea generală, regresul comerțului, al meseriilor și al artelor, scăderea populației, decăderea orașelor, întoarcerea agriculturii la o treaptă mai înapoiată — iată rezultatul final al dominației romane asupra lumii.
Agricultura, ramura hotărîtoare de producție în toată lumea veche, căpătă din nou, mai mult ca oricând, însemnătatea ei din trecut. In Italia, imensele complexe de moșii (latifundiile) care dela sfârșitul Republicii încoace cuprinseseră aproape tot teritoriul țării, erau folosite în două chipuri: sau ca pășuni, unde populația fusese înlocuită prin oi și prin boi, pentru paza cărora era nevoie de puțini robi, sau ca vile, unde o masă de robi făceau grădinărie în stil mare, parte pentru luxul proprietarului, parte pentru desfacerea pe piețele orașelor. Intinsele pășuni se păstrară și chiar se lărgiră și mai mult, vilele și grădinăria se degradară odată cu sărăcirea proprietarilor lor și cu decăderea orașelor. Economia latifundiară întemeiată pe munca robilor nu mai renta; pe atunci însă ea era singura formă posibilă a marii agriculturi. Mica gospodărie ajunsese iarăși singura formă convenabilă a agriculturii. Una după alta, vilele fură împărțite în parcele mici și date la arendași, cu drept de moștenire, care plăteau o sumă anumită sau unor partiarii, mai mult administratori decât arendași, care căpătau pentru munca lor a șasea
